Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 1:6
Și voi ați devenit urmași ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
7Încât v-ați făcut exemple tuturor celor ce cred, în Macedonia și Ahaia.
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 1
Cross References
Matthew 16:24Atunci Isus a spus discipolilor săi: Dacă cineva voiește să vină după mine, să se dezică de el însuși și să își ridice crucea și să mă urmeze.
John 8:12Atunci Isus le-a vorbit din nou, spunând: Eu sunt lumina lumii; cel ce mă urmează nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
John 14:16Și eu îl voi ruga pe Tatăl și el vă va da un alt Mângâietor, ca să rămână cu voi pentru totdeauna,
Acts 9:31Atunci au avut pace bisericile din toată Iudeea și Galileea și Samaria și au fost edificate; și, umblând în teama de Domnul și în mângâierea Duhului Sfânt, s-au înmulțit.
Acts 17:5Dar iudeii, care nu au crezut, împinși de invidie, au luat cu ei niște însoțitori desfrânați, de soi josnic, și au strâns o mulțime și au pus toată cetatea în tulburare și au asaltat casa lui Iason, căutând să îi aducă la popor.
Romans 8:16Duhul însuși aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu;