A doua epistolă a lui Petru 3:18
Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui fie gloria deopotrivă acum și întotdeauna. Amin.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of A doua epistolă a lui Petru 3
Cross References
Psalms 92:12Cel drept va înflori ca palmierul, va crește ca un cedru în Liban.
Malachi 4:2Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.
Matthew 28:20Învățându-i să țină toate câte v-am poruncit; și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii. Amin.
John 17:3Și aceasta este viață eternă: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis.
2 Corinthians 4:6Pentru că Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească din întuneric, a strălucit în inimile noastre spre lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos.
Ephesians 4:15Ci, vorbind adevărul în dragoste, să creștem în toate în el, care este capul, Cristos;