The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 12 › Faptele Apostolilor 12:11

Faptele Apostolilor 12:11

Și după ce Petru și-a venit în fire, a spus: Acum știu într-adevăr că Domnul a trimis îngerul său și m-a eliberat din mâna lui Irod și din toată așteptarea poporului iudeilor.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And when Peter was come to himself, he said, Now I know of a surety, that the Lord hath sent his angel, and hath delivered me out of the hand of Herod, and from all the expectation of the people of the Jews.

In Context

10După ce au trecut de prima și a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate, care li s-a deschis singură; și au ieșit și au trecut de o stradă; și îndată îngerul a plecat de la el.

12Și după ce s-a lămurit, a ajuns la casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau.

Read all of Faptele Apostolilor 12

Cross References

Genesis 15:13Iar DOMNUL i-a spus lui Avram: Să ştii cu adevărat că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu este a lor şi vor servi pe aceia, iar ei îi vor chinui patru sute de ani;

Genesis 26:9Şi Abimelec a chemat pe Isaac şi a spus: Iată, cu adevărat ea este soţia ta; şi cum de ai spus: Ea este sora mea? Şi Isaac i-a spus: Pentru că mi-am zis: Nu cumva să mor din cauza ei.

2 Chronicles 16:9Fiindcă ochii DOMNULUI aleargă încoace și încolo pe tot pământul, pentru a se arăta puternic de partea celor a căror inimă este desăvârșită spre el. În aceasta te-ai purtat prostește, de aceea de acum înainte vei avea războaie.

Job 31:31Dacă bărbații cortului meu nu au spus: O, de am fi avut din carnea lui, nu putem fi săturați!

Psalms 34:7Îngerul DOMNULUI își așază tabăra de jur împrejurul celor ce se tem de el și îi eliberează.

Psalms 41:2DOMNUL îl va păstra și îl va ține în viață; și el va fi binecuvântat pe pământ și nu îl vei da la voia dușmanilor lui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 12:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 12:10Faptele Apostolilor 12Faptele Apostolilor 12:12 →