Faptele Apostolilor 12:24
Dar cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
But the word of God grew and multiplied.
In Context
Read all of Faptele Apostolilor 12
Cross References
Proverbs 28:28Când cei stricați se înalță, oamenii se ascund; dar când pier cei răi, cei drepți se înmulțesc.
Isaiah 54:14În dreptate vei fi întemeiată; de oprimare vei fi departe, pentru că nu te vei teme; şi de groază, fiindcă nu se va apropia de tine.
Daniel 2:24De aceea Daniel a intrat la Arioc, căruia împăratul i-a ordonat să nimicească pe înțelepții Babilonului; a mers și i-a spus astfel: Nu nimici pe înțelepții Babilonului, du-mă înaintea împăratului și voi arăta împăratului interpretarea.
Matthew 16:18Și de asemenea îți spun că tu ești Petru și pe această stâncă voi zidi biserica mea; și porțile iadului nu o vor învinge.
Acts 6:7Și cuvântul lui Dumnezeu a crescut; și numărul discipolilor s-a înmulțit mult în Ierusalim; și o mare mulțime de preoți au fost ascultători față de credință.
Acts 19:20Astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere și a învins.