The Bible Software
bible.software › Даниел › Даниел 1 › Даниел 1:6

Даниел 1:6

Și printre aceștia erau dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Now among these were of the children of Judah, Daniel, Hananiah, Mishael, and Azariah:

In Context

5Și împăratul le-a rânduit o porție zilnică din mâncarea împăratului și din vinul pe care l-a băut; astfel hrănindu-i trei ani, ca la sfârșitul acestora să poată sta în fața împăratului.

7Cărora mai marele famenilor le-a dat nume; și i-a dat lui Daniel numele Belteșațar; și lui Hanania, Șadrac; și lui Mișael, Meșac; și lui Azaria, Abednego.

Read all of Даниел 1

Cross References

Ezekiel 14:14Chiar dacă acești trei bărbați: Noe, Daniel și Iov, ar fi în ea, ei și-ar elibera numai propriile lor suflete prin dreptatea lor, spune Domnul DUMNEZEU.

Ezekiel 28:3Iată, tu ești mai înțelept decât Daniel; nu este nicio taină pe care ei să o poată ascunde de tine;

Daniel 5:13Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Și împăratul a vorbit și i-a spus lui Daniel: Ești tu acel Daniel, care ești dintre copiii captivității lui Iuda, pe care împăratul, tatăl meu, i-a scos din Iudeea?

Matthew 24:15De aceea când veți vedea urâciunea pustiirii, spusă prin Daniel, profetul, stând în picioare în locul sfânt, (cine citește să înțeleagă);

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Даниел 1:6

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Даниел 1:5Даниел 1Даниел 1:7 →