The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 8 › Daniel 8:1

Daniel 8:1

În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar o viziune mi-a apărut mie, Daniel, după cea care mi-a apărut la început.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

In the third year of the reign of king Belshazzar a vision appeared unto me, even unto me Daniel, after that which appeared unto me at the first.

In Context

2Și am văzut în viziune; și s-a întâmplat, când am văzut, că eu eram la Susa în palat, care este în provincia Elam; și am văzut în viziune și eram lângă râul Ulai.

Read all of Daniel 8

Cross References

Daniel 7:15Eu, Daniel, am fost întristat în duhul meu în mijlocul trupului meu și viziunile capului meu m-au tulburat.

Daniel 8:15Și s-a întâmplat, când eu, Daniel, am văzut viziunea și am căutat înțelesul că iată, cineva a stat în picioare înaintea mea ca înfățișarea unui om.

Daniel 10:2În acele zile eu, Daniel, am jelit trei săptămâni întregi.

Daniel 11:4Și când se va ridica în picioare, împărăția lui va fi frântă și va fi împărțită spre cele patru vânturi ale cerului; și nu pentru posteritatea lui, nici conform domniei sale, pe care a condus-o; fiindcă împărăția lui va fi smulsă și dată altora, în afară de aceștia.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 8:1

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
Daniel 8Daniel 8:2 →