Deuteronom 28:39
Vei sădi vii şi le vei lucra, dar nu vei bea nici din vin, nici nu vei strânge strugurii, pentru că viermii îi vor mânca.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
38Vei duce multă sămânţă la câmp şi vei strânge puţin, pentru că o va mistui lăcusta.
Cross References
Job 15:33Își va scutura strugurele necopt precum vița și își va lepăda floarea precum măslinul.
Isaiah 17:10Deoarece ai uitat pe Dumnezeul salvării tale şi nu ţi-ai amintit de stânca tăriei tale, de aceea vei sădi plante plăcute şi le vei pune cu mlădiţe străine:
Joel 2:2O zi de întuneric şi de întunecime, o zi cu nori şi de întuneric gros; ca dimineaţa revărsată peste munţi; un popor mare şi puternic; nu a fost vreodată asemenea, nici nu va mai fi după el, în anii multor generaţii.
Habakkuk 3:17Deși smochinul nu va înflori, nici nu vor fi roade în vii; osteneala măslinului va eșua și câmpiile nu vor da hrana; turma va fi stârpită din staul și nu va mai fi cireadă în iesle;