Deuteronom 7:2
Şi când le va preda DOMNUL Dumnezeul tău înaintea ta, să le loveşti şi să le nimiceşti în întregime, să nu faci legământ cu ele, nici să nu ai milă de ele,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 22:20Cel ce sacrifică oricărui alt dumnezeu, decât numai DOMNULUI, să fie nimicit complet.
Exodus 34:12Ia seama la tine însuți, ca nu cumva să faci legământ cu locuitorii țării în care mergi, ca nu cumva să fie o cursă în mijlocul tău;
Numbers 21:2Și Israel a făcut un jurământ DOMNULUI și a spus: Dacă vei da negreșit pe acest popor în mâna mea, atunci voi distruge cu totul cetățile lor.
Deuteronomy 3:3Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
Deuteronomy 9:3Înţelege de aceea astăzi, că DOMNUL Dumnezeul tău este cel care trece înaintea ta; ca un foc mistuitor îi va nimici el şi îi va supune înaintea ta; astfel îi vei alunga şi îi vei nimici repede, precum ţi-a spus DOMNUL.
Deuteronomy 13:9Ci să îl ucizi; mâna ta să fie cea dintâi asupra lui ca să îl ucizi şi pe urmă mâna întregului popor.