The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 17 › Isaia 17:8

Isaia 17:8

Şi nu se va uita la altare, lucrarea mâinilor sale, nici nu va respecta ceea ce degetele sale au făcut, fie dumbrăvile, fie chipurile.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And he shall not look to the altars, the work of his hands, neither shall respect that which his fingers have made, either the groves, or the images.

In Context

7În acea zi un om se va uita la Făcătorul său şi ochii lui vor avea respect pentru Cel Sfânt al lui Israel.

9În acea zi cetăţile lui tari vor fi ca o creangă părăsită şi ca cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, şi va fi pustiire.

Read all of Isaia 17

Cross References

Exodus 34:13Ci să distrugeți altarele lor, să spargeți idolii lor și să le tăiați dumbrăvile,

2 Chronicles 31:1Și, când toate acestea au fost terminate, tot Israelul, care era prezent, a plecat la cetățile lui Iuda și a spart idolii în bucăți și a retezat dumbrăvile și a dărâmat înălțimile și altarele din tot Iuda și Beniamin, de asemenea în Efraim și în Manase, până când le-au distrus în întregime pe toate. Apoi toți copiii lui Israel s-au întors, fiecare om la stăpânirea lui, în propriile lor cetăți.

2 Chronicles 34:6Și astfel a făcut în cetățile lui Manase și Efraim și Simeon, chiar până la Neftali, cu armele lor de jur împrejur.

Isaiah 2:8Ţara lor este de asemenea plină de idoli; se închină la lucrarea propriilor mâini, pe care degetele lor au făcut-o;

Isaiah 27:9De aceea prin aceasta va fi nelegiuirea lui Iacob îndepărtată; şi acesta este tot rodul pentru a înlătura păcatul lui; când el face toate pietrele altarului ca pietre de var care sunt sfărâmate în bucăţi, dumbrăvile şi chipurile nu vor sta în picioare.

Isaiah 31:6Întoarceţi-vă către cel împotriva căruia copiii lui Israel s-au răzvrătit atât de mult.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 17:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 17:7Isaia 17Isaia 17:9 →