Isaia 17:9
În acea zi cetăţile lui tari vor fi ca o creangă părăsită şi ca cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, şi va fi pustiire.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Isaiah 6:11Atunci am spus: Doamne, până când? Iar el a răspuns: Până când cetăţile vor rămâne pustiite, fără locuitori, şi casele, fără oameni, şi pământul complet pustiit,
Isaiah 9:9Şi tot poporul va cunoaşte, până la Efraim şi locuitorii Samariei, care spun în mândria şi tăria inimii:
Isaiah 24:1Iată, Domnul goleşte pământul şi îl risipeşte şi îl răstoarnă şi împrăştie departe pe locuitorii acestuia.
Isaiah 28:1Vai coroanei mândriei, beţivilor lui Efraim, a cărei frumuseţe glorioasă este o floare ce se vestejeşte, care este pe capul văilor grase ale celor ce sunt învinşi de vin!
Hosea 13:15Deşi este roditor între fraţii lui, un vânt de est va veni, vântul DOMNULUI se va ridica din pustie şi izvorul lui se va usca şi fântâna lui va seca; el va prăda tezaurul tuturor vaselor plăcute.
Amos 7:9Și înălțimile lui Isaac vor fi pustiite și sanctuarele lui Israel vor fi risipite; și mă voi ridica cu sabia împotriva casei lui Ieroboam.