Epistola sobornicească a lui Iacov 2:15
Și dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de mâncarea zilnică,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
If a brother or sister be naked, and destitute of daily food,
In Context
Read all of Epistola sobornicească a lui Iacov 2
Cross References
Job 31:16Dacă am împiedicat pe săraci de la dorința lor, sau am făcut ochii văduvei să se sfârșească;
Isaiah 58:10Şi dacă îţi întinzi sufletul spre cel flămând şi saturi sufletul chinuit, atunci lumina ta se va ridica în întuneric şi întunecimea ta va fi ca amiaza;
Matthew 25:35Fiindcă am fost flămând și mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și mi-ați dat să beau; am fost străin și m-ați primit;
Luke 3:11El a răspuns și le-a zis: Cel ce are două haine, să împartă celui ce nu are; și cel ce are mâncare, să facă la fel.
Hebrews 11:37Au fost uciși cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost ispitiți, au murit uciși de sabie, au rătăcit în piei de oaie și de capre, fiind lipsiți, nenorociți, chinuiți;