Evanghelia după Ioan 4:42
Și spuneau femeii: Acum credem, nu din cauza vorbirii tale, ci fiindcă l-am auzit noi înșine și știm că acesta este în adevăr Cristosul, Salvatorul lumii.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
41Și mai mulți au crezut din cauza propriului său cuvânt,
43Iar după cele două zile a plecat de acolo și s-a dus în Galileea.
Read all of Evanghelia după Ioan 4
Cross References
Isaiah 52:10DOMNUL şi-a dezgolit braţul sfânt în ochii tuturor naţiunilor; şi toate marginile pământului vor vedea salvarea Dumnezeului nostru.
Luke 2:10Și îngerul le-a spus: Nu vă temeți; căci, iată, vă aduc veștile bune ale marii bucurii care va fi pentru tot poporul.
John 1:29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii.
John 3:14Și așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului;
John 6:68Atunci Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne.
John 17:8Fiindcă le-am dat cuvintele pe care tu mi le-ai dat și ei le-au primit și au știut cu siguranță că de la tine am ieșit și au crezut că tu m-ai trimis.