Iosua 17:13
Și s-a întâmplat, când s-au întărit copiii lui Israel, că i-au făcut pe canaaniți să dea tribut, dar nu i-au alungat în întregime.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 20:11Şi va fi astfel, dacă îţi va da răspuns de pace şi îţi va deschide, atunci să fie astfel, tot poporul care se află în ea să îţi fie tributar şi să îţi servească.
Judges 1:28Și s-a întâmplat, când Israel a fost puternic, că i-a supus pe canaaniți la tribut; și nu i-a alungat cu desăvârșire.
Judges 1:33Nici Neftali nu a alungat pe locuitorii din Bet-Șemeș, nici pe locuitorii din Bet-Anat, ci a locuit în mijlocul canaaniților, locuitorii țării; totuși locuitorii Bet-Șemeșului și ai Bet-Anatului le-au devenit tributari.
2 Samuel 3:1Acum, a fost război lung între casa lui Saul și casa lui David; dar David creștea din ce în ce mai tare, iar casa lui Saul slăbea din ce în ce mai mult.
2 Chronicles 8:8Ci dintre copiii lor, care erau rămași după ei în țară, pe care copiii lui Israel nu i-au nimicit, pe ei Solomon i-a făcut să plătească tribut până în această zi.
Philippians 4:13Pot toate prin Cristos, care mă întărește.