Levitic 18:30
De aceea să țineți rânduielile, ca să nu faceți niciunul dintre aceste obiceiuri scârboase, care au fost făcute înainte de voi și ca să nu vă pângăriți voi înșivă în ele: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 18:26De aceea să țineți statutele mele și judecățile mele și să nu faceți niciuna dintre aceste urâciuni, nimeni din națiunea voastră, niciunul dintre străinii care locuiesc temporar printre voi;
Leviticus 22:9De aceea ei să țină rânduiala mea, ca nu cumva să poarte păcat pentru aceasta și de aceea să moară, dacă o pângărește: Eu DOMNUL îi sfințesc.
Deuteronomy 12:30Ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă urmându-le lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, spunând: Cum au servit naţiunile acestea dumnezeilor lor? Tot astfel voi face şi eu.
Deuteronomy 18:9După ce vei fi intrat în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile acelor naţiuni.
1 Kings 14:24Şi erau de asemenea sodomiţi în ţară, care au făcut conform cu toate urâciunile naţiunilor pe care DOMNUL le alungase dinaintea copiilor lui Israel.
Ezra 9:1Şi după ce aceste lucruri s-au terminat, prinţii au venit la mine, spunând: Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-au separat de popoarele ţărilor, ci au făcut conform cu urâciunile lor, ale canaaniţilor, ale hitiţilor, ale pereziţilor, ale iebusiţilor, ale amoniţilor, ale moabiţilor, ale egiptenilor şi ale amoriţilor.