Cartea Numeri 17:10
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Adu toiagul lui Aaron din nou înaintea mărturiei, să fie ținut ca dovadă împotriva răzvrătiților; și să pui capăt cârtirilor lor față de mine, ca să nu moară.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
11Și Moise a făcut precum DOMNUL i-a poruncit, astfel a făcut.
Cross References
Numbers 4:18Nu stârpiți tribul familiilor chehatiților dintre leviți;
Numbers 16:21Separați-vă din mijlocul acestei adunări, ca să îi mistui într-o clipită.
Numbers 16:40Pentru a fi o amintire copiilor lui Israel, ca niciun străin, care nu este din sămânța lui Aaron, să nu se apropie să ofere tămâie înaintea DOMNULUI; ca să nu fie asemenea lui Core și cetei sale, precum DOMNUL i-a spus prin mâna lui Moise.
Deuteronomy 31:19Şi acum scrieţi această cântare pentru voi, învaţă-i pe copiii lui Israel să o cânte, pune-o în gurile lor, ca această cântare să îmi servească de mărturie împotriva copiilor lui Israel.
1 Samuel 30:22Atunci au răspuns toți oamenii stricați și ai lui Belial, dintre cei care au mers cu David și au zis: Căci ei nu au mers cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am luat-o înapoi, ci doar fiecărui bărbat soția sa și copiii săi, ca să îi ducă și să plece.
Isaiah 1:2Ascultaţi cerurilor, şi deschide urechea pământule, căci DOMNUL a vorbit: Am hrănit şi am crescut copii şi ei s-au răzvrătit împotriva mea.