Epistola lui Pavel către romani 2:18
Și îi știi voia și deosebești lucruri nespus mai bune, fiind învățat din lege;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
17Iată, tu, te numești iudeu și te bazezi pe lege și te fălești cu Dumnezeu,
19Și ești sigur că tu însuți ești călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,
Read all of Epistola lui Pavel către romani 2
Cross References
Deuteronomy 4:8Şi ce naţiune este atât de mare, încât să aibă statute şi judecăţi atât de drepte ca toată legea aceasta, pe care o pun în această zi înaintea voastră?
Psalms 19:8Statutele DOMNULUI sunt drepte, bucurând inima; porunca DOMNULUI este pură, luminând ochii.
Psalms 119:104Prin preceptele tale obțin înțelegere, de aceea urăsc toată calea mincinoasă.
Psalms 147:19El arată cuvântul său lui Iacob, statutele sale și judecățile sale lui Israel.
Luke 12:47Iar acel rob, care a știut voia domnului său și nu s-a pregătit, nici nu a făcut conform cu voia lui, va fi biciuit cu multe lovituri.
Romans 15:4Fiindcă toate câte au fost scrise înainte, au fost scrise pentru învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea scripturilor să avem speranță.