Романь 4:13
Fiindcă promisiunea că el va fi moștenitor al lumii nu era dată lui Avraam sau seminței sale prin lege, ci prin dreptatea credinței.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
14Căci dacă moștenitori sunt cei din lege, credința este desființată și promisiunea este fără efect;
Cross References
Genesis 17:4Cât despre mine, iată, legământul meu este cu tine şi tu vei fi tată al multor naţiuni.
Genesis 22:17De aceea binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni poarta duşmanilor săi.
Genesis 49:10Sceptrul nu se va depărta de la Iuda, nici legiuitor dintre picioarele lui, până ce Şilo vine; şi la el va fi adunarea poporului.
Psalms 72:11Da, toți împărații se vor prosterna înaintea lui, toate națiunile îl vor servi.
Galatians 3:16Iar promisiunile au fost făcute lui Avraam și seminței lui. El nu spune: Și semințelor, ca despre multe, ci ca despre una: Și seminței tale, care este Cristos.