The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către romani › Epistola lui Pavel către romani 8 › Epistola lui Pavel către romani 8:24

Epistola lui Pavel către romani 8:24

Fiindcă suntem salvați prin speranță; dar speranța văzută nu este speranță; căci de ce ar mai spera cineva pentru ceea ce se poate vedea?

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For we are saved by hope: but hope that is seen is not hope: for what a man seeth, why doth he yet hope for?

In Context

23Și nu numai ele, dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru.

25Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.

Read all of Epistola lui Pavel către romani 8

Cross References

Psalms 33:18Iată, ochiul DOMNULUI este peste cei ce se tem de el, peste cei ce speră în mila lui,

Psalms 146:5Ferice de cel ce are pe Dumnezeul lui Iacob ca ajutor al său, a cărui speranță este în DOMNUL Dumnezeul său;

Jeremiah 17:7Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui speranță este DOMNUL.

Romans 5:2Prin care de asemenea avem acces prin credință la acest har, în care stăm și ne bucurăm în speranța gloriei lui Dumnezeu.

Romans 15:4Fiindcă toate câte au fost scrise înainte, au fost scrise pentru învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea scripturilor să avem speranță.

1 Corinthians 13:13Și acum rămân acestea trei: credință, speranță, dragoste creștină; dar cea mai mare dintre acestea este dragostea creștină.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către romani 8:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către romani 8:23Epistola lui Pavel către romani 8Epistola lui Pavel către romani 8:25 →