Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:7
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.
Biblia
In The King James Version
For God hath not called us unto uncleanness, but unto holiness.
In Context
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4
Cross References
Leviticus 19:2„Vorbește la toată obștea fiilor lui Israel și le zi; Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
Romans 8:29Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulți frați.
Galatians 5:19Iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare,
Ephesians 2:10Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.
Ephesians 4:19Aceștia petrec în nesimțire și s-au dat pe sine desfrânării, săvârșind cu nesaț toate faptele necurăției.
2 Thessalonians 2:13Iar noi, fraților, iubiți de Domnul, datori suntem totdeauna să mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfințirea duhului și întru credința adevărului,