Deuteronom 16
1Păzește luna spicelor și prăznuiește Sărbătoarea Paștelor în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, căci în luna spicelor te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea.
2Să jertfești Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, jertfele tale de oi și boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Și așeze Numele acolo.
3În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci șapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieșit în grabă din țara Egiptului: așa să faci, ca să-ți aduci aminte toată viața ta de ziua când ai ieșit din țara Egiptului.
4Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile și nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte, până dimineața.
5Nu vei putea să jertfești Paștele în vreunul din locurile pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuință,
6ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele în el, acolo să jertfești Paștele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt.
7Să fierbi vita tăiată și s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Și dimineața, vei putea să te întorci și să te duci în corturile tale.
8Șase zile să mănânci azimi și a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea. Sărbătoarea Săptămânilor
9Să numeri șapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri șapte săptămâni.
10Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor și să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău.
11Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care va fi în cetățile tale și străinul, orfanul și văduva care vor fi în mijlocul tău.
12Să-ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești legile acestea. Sărbătoarea Corturilor
13Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile, după ce îți vei strânge roadele din arie și din teasc.
14Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile tale.
15Să prăznuiești sărbătoarea șapte zile în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, căci Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale și în tot lucrul mâinilor tale, și de aceea să fii vesel.
16De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului.
17Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău. Așezarea judecătorilor
18Să pui judecători și dregători în toate cetățile pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, după semințiile tale, și ei să judece poporul cu dreptate.
19Să n-atingi niciun drept, să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înțelepților și sucesc cuvintele celor drepți.
20Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Idolii și stâlpii
21Să nu-ți așezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului, Dumnezeului tău.
22Să nu ridici nici stâlpi idolești, care sunt urâți de Domnul, Dumnezeul tău. Închinarea la idoli