The Bible Software
Deuteronom · Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

Deuteronom 22

1Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu o ocolești, ci să o aduci la fratele tău.

2Dacă fratele tău nu locuiește lângă tine și nu-l cunoști, să iei dobitocul la tine acasă și să rămână la tine până ce-l cere fratele tău, și atunci să i-l dai.

3Tot așa să faci și cu măgarul lui, tot așa să faci și cu haina lui și tot așa să faci cu orice lucru pierdut de el și găsit de tine: să nu le ocolești.

4Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocolești, ci să-l ajuți să-l ridice. Amestecul semințelor și țesăturilor

5Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

6Dacă întâlnești pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei și pe mama, și pe puii ei,

7ci să dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca să fii fericit și să ai zile multe.

8Când zidești o casă nouă, să-ți faci un pălimar împrejurul acoperișului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.

9Să nu semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o, și rodul viei.

10Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună.

11Să nu porți o haină țesută din felurite fire, din lână și in unite împreună.

12Să faci ciucuri la cele patru colțuri ale hainei cu care te vei înveli. Pedeapsa pentru curvie

13Dacă un om care și-a luat o nevastă și s-a împreunat cu ea o urăște,

14apoi o învinuiește de lucruri nelegiuite și-i scoate nume rău, zicând: ‘Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea și n-am găsit-o fecioară’,

15atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei ei și să le aducă înaintea bătrânilor cetății, la poartă.

16Tatăl fetei să spună bătrânilor: ‘Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, și el a început s-o urască;

17acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: «N-am găsit fecioară pe fiică-ta.» Dar iată semnele fecioriei fetei mele.’ Și să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetății.

18Bătrânii cetății să ia atunci pe omul acela și să-l pedepsească

19și, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută de sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, și el nu va putea s-o gonească toată viața lui.

20Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară,

21să scoată pe fată la ușa casei tatălui ei, să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate și să moară, pentru că a săvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureți astfel răul din mijlocul tău. Pedeapsa pentru preacurvie

22Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din mijlocul lui Israel.

23Dacă o fată fecioară este logodită și o întâlnește un om în cetate și se culcă cu ea,

24să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății, să-i ucideți cu pietre și să moară amândoi: fata pentru că n-a țipat în cetate și omul pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureți astfel răul din mijlocul tău.

25Dar dacă omul acela întâlnește în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.

26Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca și cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui și-l omoară.

27Fata logodită, pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp, a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.

28Dacă un om întâlnește o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea și se întâmplă să fie prinși,

29omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint și, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă și nu va putea s-o gonească toată viața lui.

30Nimeni să nu ia pe nevasta tatălui său și nici să nu ridice învelitoarea tatălui său. Cei primiți în adunare

← Deuteronom 21Read In The App, Free →Deuteronom 23 →

Study Deuteronom 22

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Reina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334