Geneza 24
1Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, și Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
2Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ți, te rog, mâna sub coapsa mea
3și te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului și Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc,
4ci te vei duce în țara și la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.”
5Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în țara aceasta. Va trebui să duc oare pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?”
6Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu și din patria mea, care mi-a vorbit și mi-a jurat zicând: ‘Seminței tale voi da țara aceasta’, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, și de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
9Robul și-a pus mâna sub coapsa stăpânului său Avraam și i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având cu el toate lucrurile de preț ale stăpânului său. S-a sculat și a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
12Și a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi și îndură-Te de stăpânul meu Avraam.
13Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, și fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14Fă ca fata căreia îi voi zice: ‘Pleacă-ți vadra, te rog, ca să beau’ și care va răspunde: ‘Bea și am să dau de băut și cămilelor tale’ să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Și prin aceasta voi cunoaște că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
15Nu sfârșise el încă de vorbit, și a ieșit cu vadra pe umăr Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16Fata era foarte frumoasă, era fecioară și niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a pogorât la izvor, și-a umplut vadra și s-a suit iarăși.
17Robul a alergat înaintea ei și a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta.”
18„Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Și s-a grăbit de a plecat vadra pe mână și i-a dat să bea.
19După ce i-a dat și a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.”
20A vărsat în grabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă și a scos pentru toate cămilele lui.
21Omul o privea cu mirare și fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur de greutatea unei jumătăți de siclu și două brățări grele de zece sicli de aur.
23Și a zis: „A cui fată ești? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?”
24Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi și al lui Nahor.”
25Și i-a zis mai departe: „Avem paie și nutreț din belșug și este și loc de găzduit peste noapte.”
26Atunci, omul a plecat capul și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului,
27zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea și credincioșia Lui față de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraților stăpânului meu.”
28Fata a alergat și a istorisit mamei sale acasă cele întâmplate.
29Rebeca avea un frate, numit Laban. Și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30Văzuse veriga și brățările în mâinile surorii sale și auzise pe soră-sa Rebeca spunând: „Așa mi-a vorbit omul acela.” A venit dar la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31și a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa și am pregătit un loc pentru cămile.”
32Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.
33Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbește!” a zis Laban.
34Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propășire. I-a dat oi și boi, argint și aur, robi și roabe, cămile și măgari.
36Sara, nevasta stăpânului meu, a născut la bătrânețe un fiu stăpânului meu și lui i-a dat el tot ce are.
37Stăpânul meu m-a pus să jur și a zis: ‘Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniților, în țara cărora locuiesc,
38ci să te duci în casa tatălui meu și la rudele mele, ca de acolo să iei nevastă fiului meu.’
39Eu am zis stăpânului meu: ‘Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.’
40Și el mi-a răspuns: ‘Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine și-ți va da izbândă în călătorie, și vei lua fiului meu o nevastă din rudele și din casa tatălui meu.
41Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci dacă te vei duce la rudele mele și, dacă nu ți-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.’
42Eu am ajuns azi la izvor și am zis: ‘Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă binevoiești să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43iată, eu stau la izvorul de apă, și fata care va ieși să scoată apă și căreia îi voi zice: «Dă-mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta»
44și care îmi va răspunde: «Bea tu însuți, și voi da de băut și cămilelor tale», fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!’”
45Înainte de a sfârși de vorbit în inima mea, iată că a ieșit Rebeca cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor și a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.”
46Ea s-a grăbit, și-a plecat vadra deasupra umărului și a zis: „Bea, și voi da de băut și cămilelor tale.” Am băut și a dat de băut și cămilelor mele.
47Eu am întrebat-o și am zis: „A cui fată ești?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor și al Milcăi.” I-am pus veriga în nas și brățările la mâini.
48Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului și am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49Acum, dacă voiți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi; dacă nu, spuneți-mi iarăși, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
50Laban și Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ți mai putem spune nici rău, nici bine.
51Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o și du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
52Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului.
53Și robul a scos scule de argint, scule de aur, și îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său și mamei sale.
54După aceea, au mâncat și au băut, el și oamenii care erau împreună cu el, și s-au culcat. Dimineața când s-au sculat, robul a zis: „Lăsați-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
55Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile, pe urmă, poate să plece.”
56El le-a răspuns: „Nu mă opriți, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsați-mă să plec și să mă duc la stăpânul meu.”
57Atunci, ei au răspuns: „Să chemăm pe fată și s-o întrebăm.”
58Au chemat dar pe Rebeca și i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea.
59Și au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam și cu oamenii lui.
60Au binecuvântat pe Rebeca și i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii și sămânța ta să stăpânească cetățile vrăjmașilor săi!”
61Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile și au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca și a plecat.
62Isaac se întorsese de la fântâna Lahai-Roi, căci locuia în țara de miazăzi.
63Într-o seară, când Isaac ieșise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii și s-a uitat; și iată că veneau niște cămile.
64Rebeca a ridicat și ea ochii, a văzut pe Isaac și s-a dat jos de pe cămilă.
65Și a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci, ea și-a luat marama și s-a acoperit.
66Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale. Moartea lui Avraam