The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 13 › Epistola către Evrei 13:8

Epistola către Evrei 13:8

Isus Cristos este același ieri și azi și pentru totdeauna.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Jesus Christ the same yesterday, and to day, and for ever.

In Context

7Amintiți-vă de cei care conduc peste voi, care v-au vorbit cuvântul lui Dumnezeu, a căror credință urmați-o, având în vedere sfârșitul comportării lor.

9Nu fiți purtați încoace și încolo de doctrine diverse și străine. Fiindcă este bine ca inima să fie întemeiată, cu har, nu cu mâncăruri, care nu au folosit la nimic celor preocupați de ele.

Read all of Epistola către Evrei 13

Cross References

Psalms 90:2Înainte ca munții să se nască, sau chiar înainte să fi format pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu.

Psalms 102:27Dar tu ești același și anii tăi nu vor avea sfârșit.

Isaiah 41:4Cine a lucrat-o şi a făcut-o, chemând generaţiile de la început? Eu, DOMNUL, sunt cel dintâi şi cel din urmă; Eu sunt el.

Malachi 3:6Căci eu sunt DOMNUL, eu nu mă schimb; de aceea voi, fii ai lui Iacob, nu sunteţi mistuiţi.

2 Corinthians 1:19Fiindcă Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel predicat printre voi de noi, adică prin mine și Silvan și Timotei, nu a fost da și nu, ci în el a fost da.

James 1:17Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 13:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 13:7Epistola către Evrei 13Epistola către Evrei 13:9 →