Cântarea Cântărilor 2
1Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –
2Ca un crin în mijlocul spinilor, așa este iubita mea între fete. –
3Ca un măr între copacii pădurii, așa este preaiubitul meu între tineri. Cu așa drag stau la umbra lui și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4El m-a dus în casa de ospăț și dragostea era steagul fluturat peste mine.
5Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
6Să-și pună mâna stângă sub capul meu și să mă îmbrățișeze cu dreapta lui!
7Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp: nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea!
8Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine sărind peste munți, săltând pe dealuri.
9Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele.
10Preaiubitul meu vorbește și-mi zice: „Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!
11Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus.
12Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.
13Se pârguiesc roadele în smochin și viile înflorite își răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!
14Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce și fața ta, plăcută.”
15Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.
16Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui; el își paște turma între crini.
17Până la răcoarea zilei și până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munții ce ne despart.