Isaia 47
1„Pogoară-te și șezi în țărână, fecioară, fiica Babilonului; șezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeenilor, căci nu te vor mai numi subțirică și plăcută.
2Ia pietrele de moară și macină făină; scoate-ți marama, ridică-ți poala rochiei, descoperă-ți picioarele, treci râurile!
3Goliciunea ți se va descoperi și ți se va vedea rușinea. Îmi voi răzbuna și nu voi cruța pe nimeni.” –
4„Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oștirilor, Sfântul lui Israel.” –
5„Șezi într-un colț și taci, fata haldeenilor, căci nu te vor mai numi împărăteasa împărățiilor.
6Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moștenirea și-i dădusem în mâinile tale, dar tu n-ai avut milă de ei, ci ți-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.
7Tu ziceai: ‘În veci voi fi împărăteasă!’ și nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârșească.
8Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă și zici în inima ta: ‘Eu, și numai eu nu voi fi niciodată văduvă și nu voi fi niciodată lipsită de copii!’
9Și totuși aceste două lucruri ți se vor întâmpla deodată, în aceeași zi: și pierderea copiilor, și văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale și multelor tale descântece.
10Căci te încredeai în răutatea ta și ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înțelepciunea și știința ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu și numai eu.’
11De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poți împăca și deodată va veni peste tine prăpădul, pe neașteptate.
12Vino dar cu descântecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cărora ți-ai închinat munca din tinerețe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
13Te-ai obosit tot întrebând – să se scoale, dar și să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ți se întâmple!
14Iată-i, au ajuns ca miriștea pe care o arde focul și nu-și vor scăpa viața din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzește cineva, nici ca un foc la care stă.
15Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Și cei cu care ai făcut negoț din tinerețea ta se vor risipi fiecare într-o parte și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.” Vechile și noile prorocii