Psalmi 10
1Pentru ce stai așa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2Cel rău, în mândria lui, urmărește pe cei nenorociți și ei cad jertfă curselor urzite de el.
3Căci cel rău se fălește cu pofta lui, iar răpitorul batjocorește și nesocotește pe Domnul.
4Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepsește Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5Treburile îi merg bine în orice vreme; judecățile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, și suflă cu dispreț împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”
7Gura îi este plină de blesteme, de înșelătorii și de vicleșuguri și sub limbă are răutate și fărădelege.
8Stă la pândă lângă sate și ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice; ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină; stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde și-l trage în lațul lui;
10se îndoaie, se pleacă și-i cad săracii în gheare!
11El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Își ascunde Fața și în veac nu va vedea!”
12Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociți!
13Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepsești?
14Dar Tu vezi; căci Tu privești necazul și suferința, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit și Tu vii în ajutor orfanului.
15Zdrobește brațul celui rău, pedepsește-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din țara Lui.
17Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întărești inima, Îți pleci urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit și ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.