Psalmi 141
1Un psalm al lui David Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu când Te chem!
2Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta și ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
3Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele!
4Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, și să nu mănânc din ospețele lor!
5Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălța întruna împotriva răutății lor.
6Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele și vor vedea că sunt plăcute.
7Cum se brăzdează și se spintecă pământul, așa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
8De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9Păzește-mă de cursa pe care mi-o întind ei și de piedicile celor ce fac răul!
10Să cadă cei răi în lațurile lor în timp ce eu să scap!