Psalmi 65
1Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David. O cântare Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion și împlinite vor fi juruințele care Ți-au fost făcute.
2Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine.
3Mă copleșesc nelegiuirile, dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
4Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău.
5În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării!
6El întărește munții prin tăria Lui și este încins cu putere.
7El potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor și zarva popoarelor.
8Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli de veselie răsăritul și apusul îndepărtat.
9Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești, pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:
10îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul.
11Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă belșugul.
12Câmpiile pustiei sunt adăpate și dealurile sunt încinse cu veselie.
13Pășunile se acoperă de oi și văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă.